0 0
0 Rezultate
Nu exista rezultate
Cere oferta vacanta Aerocenter

Nu ai gasit ce cautai?

Nu ezita sa ne contactezi!
Echipa noastra de profesionisti o sa te ajute sa ai o vacanta de vis.

Cere Oferta
Ski Italia 2023 pe scurt

Ski Italia 2023 pe scurt

  • Best time to go:
  • Best value:
  • Durata zborului:
  • Buget:
  • Viza:
Best time to visit

Best time to visit

Comentariu specialist

De ce Aerocenter?

De ce sa alegi o agentia de turism Aerocenter atunci cand vrei sa calatoresti?
  • iubim ceea ce facem si cunoastem lumea
  • suntem printre cele mai bune agentii de turism (Cluj si Romania)
  • suntem creativi si flexibili
  • echipa agentiei turistice crede in valoare
  • peste 300.000 de turisti multumiti;
  • peste 25 ani de activitate.


Ski Italia 2023

Muntii Dolomiti din Italia sunt recunoscuti printre iubitorii sporturilor de iarna, aici fiind locul perfect indeosebi pentru cei ce practica schiul. In regiunea Dolomiti Superski va puteti bucura si de alte activitati in afara de schi: snowboard, drumetii de iarna, patinaj, sanius, festivaluri, evenimente muzicale de apres ski, petreceri, tratamente spa si bai termale. Dar bineinteles ca zona este renumita in primul rand pentru zapada, munti spectaculosi si facilitati moderne pentru schiori.
Dolomiti Superski  se refera la un domeniu schiabil din Italia, din zona Muntilor Dolomiti. Dolomitii se intind pe teritoriul regiunilor din Tirolul de Sud, Trentino-Alto Adige si Venetiei, cat si pe teritoriul provinciilor Belluno si Trentin din nordul Italiei. Lanturile muntoase care alcatuiesc Dolomitii sunt: Dolomiti di Brenta (la vest deTrentino), Sella, Odle-Puez-Putìa, Sciliar-Sassolungo, Marmolada, Pale di San Martino, Catinaccio-Latemar, Civetta-Moiazza, Pelmo-Nuvolau-Croda da Lago, Fanes-Sennes-Braies, Tofane-Cristallo, Sorapiss-Antelao-Marmarole, Cadini di Misurina, Dolomiti di Sesto si Alpi Feltrine-Schiara. Frumusetea si unicitatea Muntilor Dolomiti din Italia au fost motivele pentru care UNESCO a inscris acesti munti pe lista patrimoniului mondial, in anul 2009. Muntii Dolomitii s-au format in urma cu 200 de milioane de ani.
 
Marmolada este cel mai inalt varf al Muntilor Dolomiti cu o altitudine de 3342 metri. Este situat in partea de nord-est a Italiei, la est de Trento si la 100 km nord-vest de Venetia, oras care se poate vedea intr-o zi senina de pe culmea muntelui. Pe partea de nord a muntelui exista un ghetar cu o forma relativ plata, singurul ghetar mare din Dolomiti, ghetarul Marmolada sau Ghiacciaio della Marmolada. Marmolada mai este numit Regina Dolomitilor, pentru ca se ridica maiestos peste celelalte varfuri montane ale Dolomitilor. Statiunea de schi Marmolada ofera partii perfect amenajate, refugii montane confortabile, restaurante traditionale si cabine de teleschi moderne care va permit sa ajungeti in cateva minute la o altitudine de peste 3000 de metri si sa va bucurati de o vedere spectaculoasa asupra varfurilor montane din jur. Tot aici, veti gasi cea mai lunga partie de schi din Dolomiti, numita „Bellunese”, care are o lungime de peste 12 de kilometri din varful muntelui, pana in satul montan Malga Ciapela. Statiunea Marmolada este de asemenea unul din punctele de acces catre binecunoscutul traseu „Sellaronda”, atractia principala a domeniului schiabil Dolomiti Superski, un traseu senzational care cuprinde patru vai diferite (Arabba, Fassa, Gardena si Badia). Impreuna cu statiunile de schi din apropiere, zona de schi Marmolada ofera un total de 500 de kilometri de partii, pentru toate nivelurile de dificultate si categoriile de varsta.
 
Zona de schi Dolomiti Superski este renumita printre iubitorii sporturilor de iarna datorita faptului ca aici exista peste 1.200 kilometri de partii de schi si 1.177 kilometri de piste pentru schi fond. Daca te gandesti la infrastructura partiilor de schi, aceasta este impecabila: domeniul de schi are peste 450 de instalatii de urcare (telecabine, telescaune si teleschiuri) si 300 de ratracuri care opereaza pe timp de noapte si asigura uniformitatea zapenii pe partii, pentru ca a doua zi dimineata schiorii sa se bucure de partii perfecte. Exista peste 300 de oameni pregatiti sa se ocupe de schiorii aflati la instalatiile de transport pe cablu. Schiul nocturn a inceput in ultimii ani sa se bucure de o popularitate din ce in ce mai mare, de aceea in regiunea Dolomiti Superski veti avea la dispozitie 10 statiuni care ofera schi nocturn care sunt deschise pana la 10 sau chiar 11 seara. Posesorii unui Skipass Dolomiti Superski valabil pentru mai multe zile se vor bucura de gratuitate la biletul pentru schiul nocturn. Familiile cu copii pot alege cu incredere acest domeniu de schi din Italia, cei mici putandu-se bucura aici de parcuri de zapada special amenajate pentru ei, scoala de schi pentru copii si parcuri de iarna, cum este cel din Val di Fassa, o statiune recomandata in primul rand famililor cu copii.

Avantajele sa mergi la schi in Italia
  • 1200 de kilometri de partii de schi
  • 12 domenii de schi diferite
  • 1 singur skipass pentru 12 domenii de schi diferite insumand 1200 de kilometri
  • 3342 metri altitudine in statiunea Arraba, varful Marmolada, cel mai inalt varf din Dolomiti
  • 223 de kilometri totalul partiilor din statiunea Fassatal
  • partii pe trei categorii: albastre (usor), rosii (mediu) si negre (dificil)
Domeniul schiabil in Dolomiti este de 1200 kilometri, care se impart in 12 statiuni. Poti alege sa achizitionezi un skipass pentru o singura zona de schi sau pentru toate cele 12 statiuni, la o diferenta mica de pret. Ai la alegere mai multe variante de skipass (lista completa: http://www.dolomitisuperski.com/en/ski-pass/assortment-of-ski-passes):
  • Skipass de zi „Direct to lift”
    Avantajele acestui skipass este ca nu mai trebuie sa stai la rand la biroul de bilete inainte de a urca pe partie si ca salvezi pana la 10% din pretul de lista. Poti sa-l achizitionezi de la toate birourile centrale de skipass, unde ai posibilitatea sa-ti dai acceptul sa ti se extraga de pe card suma aferenta fiecarei zi, prin intermediul unui card DTL. Dupa primele 5 zile de skipass cumparate, beneficiezi de o reducere de 5%, iar din a sasea zi vei avea o reducere de 10% din tarifele de lista.
  • Skipass-uri combinate (Combined skipasses)
    Biletele de skipass combinate se refera la bilete de skipass pentru un numar de zile cumparate intr-o anumita statiune + Dolomiti Superski pe alte cateva zile.
  • Skipass pentru tot sezonul (Seasonal Skipass)
    La acest tip de skipass ai reducere de Early Booking pana la data de 24 decembrie.
Toate tipurile de skipass din regiunea Dolomiti Superski  nu presupun cheltuieli suplimentare pe “chip card”-uri normale ori reincarcabile, fapt ce va garanteaza servicii de calitate, preturi atractive, reduceri de Early Booking si pentru familii cu copii, juniori si seniori si anumite pachete promotionale.

Regiunea Dolomiti Superski este compusa din urmatoarele 12 statiuni:
  1. Cortina d'Ampezzo
  2. Kronplatz
  3. Alta Badia
  4. Val Gardena/Alpe di Siusi
  5. Val di Fassa/Carezza
  6. Arabba/Marmolada
  7. Alta Pusteria
  8. Valle di Fiemme/Obereggen
  9. S. Martino di Castrozza/Passo Rolle
10. Valle Isarco
11. Trevalli-Moena/S. Pellegrino/Falcade
12. Civetta

Statiunea Val di Sole sau Valea Insorita are acest nume datorita se afla la o distanta de 1340 kilometri de Cluj (Cluj-Marileva), care pot fi parcursi cu masina in cca 13-14 ore. Este surprinzatoare prin marime, aceasta vale cuprinzand 50 de localitati. Valea este situata in regiunea Trentino, fiind inconjurata de Dolomitii Brenta si Parcul National Stelvio si se intinde de-a lungul raului Noce pe o distanta de 40 km. Altitudinea maxima la care se poate schia este destul de mare, 2540 metri.Val di Sole pune la dispozitia iubitorilor de schi 134 km de partie, dintre care 39 km pentru incepatori, 72 km de dificultate medie si 23 de km partii dificile, recomandate doar celor experimentati. Un skipass de 6 zile pentru un adult in Val di Sole incepe de la 211 euro, pretul fiind diferit in functie de sezonul de varf sau extra sezon. Statiunea Val di Sole isi bucura vizitatorii prin cele 3 mari zone de schi, Skiarea CAMPIGLIO DOLOMITI DI BRENTA Val di Sole Val Rendena, Skiarea ADAMELLO SKI PASSO TONALE si Skiarea PEIO, fiecare dintre acestea ingloband mai multe localitati.

Zona de schi CAMPIGLIO DOLOMITI DI BRENTA Val di Sole Val Rendena cuprinde localitatile:
- Marileva
- Folgarida
- Commezzadura
- Dimaro
- Male

Daca vreti sa schiati mai mult, Val di Sole va ofera conexiune pe schiuri spre zonele de schi Madonna di Campiglio si Pinzolo. Aceasta din urma este o statiune renumita care a inceput sa fie dezvoltata in 1960. Pinzola este inconjurata de doi munti din lantul montan Brenta, Adamello si Presanella si isi pastreaza traditiile folclorice. Statiunea are un numar mare de partii de schi foarte bine intretinute si cu facilitati moderne de ridicare. Partiile de dificultate medie sunt de asemenea potrivite si pentru incepatori, in timp ce schiorii mai pretentiosi vor gasi partii mai dificile unde-si pot perfectiona tehnicile. In partea superioara a vaii Rendena, veti gasi o multime de locuri de o mare frumusete, printre care Val Campiglio cu statiunea Madonna di Campiglio, considerata Perla Dolomitilor Brenta sau Val Genova, numita si valea cascadelor si poarta de intrare in Parcul Natural Adamello Brenta.

Zona de schi ADAMELLO SKI PASSO TONALE cuprinde localitatile:
- Passo del Tonale
- Pontedilegno
- Temù
- Vermiglio
- Vezza d'Oglio
- Ghiacciaio Presena

Aceasta zona de schi situata intre regiunea Trentino si Lombardia este preferata indeosebi de cei care doresc sa schieze toamna tarziu si primavara, datorita teleschiurilor de pe ghetarul Presena, situat la o altitudine de 3000 de metri. Passo Tonale va iese in intampinare cu 30 de lifturi moderne care deservesc 100 km de partie incarcata tot sezonul de zapada naturala. Chiar si asa, desi zona este recunoscuta pentru ninsorile abundente, aici exista si echipamente speciale care pot genera zapada artificiala, in caz de nevoie. Partiile se opresc aproape de hoteluri, un avantaj pentru schiori care sunt la scurta distanta de bine venitele localuri après ski.

Zona de schi PEIO cuprinde localitatile:
- Celentino
- Celledizzo
- Cogolo di Pejo
- Comasine
- Peio Fonti
- Peio Paese
- Strombiano

Aceasta zona de schi va ofera ascensiune directa in doar 6 minute  la altitudinea de 3000 de metri cu noua telecabina "Pejo 3000", unde puteti admira o panorama uluitoare, de aici fiind 8 kilometri in coborare pana la Peio Fonti. Val di Peio este o statiune care inseamna mai mult decat schi, aici veti avea parte de cultura si traditiile locale, excursii cu rachete de zapada si tratamente spa la baile termale Terme di Pejo. Statiunea este situata in inima Parcului National Stelvio, la poalele lantului montan Ortles-Cevedale. Valea di Pejo este caracterizata de paduri intregi de brazi, pasuni alpine verzi si ghetari care au creat fluxuri de apa ce se varsa in vale. Prezenta masiva a apei in diferintele sale forme (ghetari, lacuri, cascade, parauri) este o caracteristica definitorie pentru Val di Pejo, sursele subterane de apa cu diferite minerale ducand la crearea de spa-uri si bai termale, renumite in intreaga lume pentru proprietatile terapeutice.

Statiunea Val di Fassa / Fassatal se afla la o distanta de 1210 kilometri de Cluj (Cluj-Moena), fiind situata pe cursul superior al raului Avisio. Frumusetea locului a dat nastere unei legende legata de regele Laurin, care-si avea regatul aici. Faimosul rege a fost gardianul acestei vai fermecate in care chiar si astazi cand se lasa amurgul pare ca se aprinde o flacara la orizont, fenomen luminos cunoscut sub numele de "Enrosadira". Valea se intinde pe o suprafata de cca 20 km, fiind inconjurata de o parte si de alta de varfuri montane ale Dolomitilor, printre care cele mai renumite sunt Roda di Vael, Catinaccio, Sassolungo, grupul de munti Sella, Pordoi, Monzoni, deasupra carora sta maiestos varful  Marmolada, cel mai inalt din Dolomiti.
Val di Fassa cuprinde 7 statiuni: Moena, Soraga, Vigo, Pozza di Fassa, Mazzin, Campitello di Fassa si Canazei, impreuna cu 9 domenii de schi insumand 230 km de partie. Val di Fassa este una dintre cele mai complete si mai renumite statiuni de schi din Dolomiti, cele 9 zone de schi diferite fiind legate intre ele prin trecatori si servicii de transport. Un skipass de 6 zile pentru aceasta statiune costa 195 euro de persoana. Statiunea se mandreste cu 44 de telescaune, 26 de teleschiuri si 16 telecabine. Cele mai multe partii sunt de dificultate medie (123), apoi partii pentru incepatori (81) si partii dificile (19).
Statiunea este recomandata familiilor cu copii aici existand cursuri de schi pentru copii si gradinite pentru copii.
 
Moena este o localitate in Trentino din regiunea de nord a Italiei Trentino – Alto Adige/Tirolul de Sud, situata la cca 60 km de Trento. Este cea mai mare comuna din Val di Fassa si se remarca prin peisajele pitoresti ale zonelor de schi din Val di Fassa, San Pellegrino Pass si Valle del Biois si print-o atmosfera tinereasca, moderna, ce emana un spirit de petrecere in orice perioada a anului. Cei ce aleg sa schieze aici trebuie sa stie ca Moena- Passo San Pellegrino  face parte din zona de schi Trevalli, alaturi de Val di Fassa si Valle del Biois. Aici va puteti bucura de 100 km de partie perfect acoperita cu zapada garantata de un sistem de zapada artificiala, puteti incerca schi fond pe 60 km de partie si puteti sa va distrati in cele 3 parcuri de zapada care exista aici. Veti avea parte de peisaje care va taie rasuflarea atunci cand veti merge din Trentino spre Veneto Dolomiti (Dolomitii Venetiei) si veti vedea la orizont varfurile magnifice ale lantului montan Pale di San Martino, varfurile montane Monzoni, lantul muntos Catinaccio si ghetarul Marmolada. “TreValli Skitour” este o varianta ideala de itinerariu de schi pentru o zi, atat pentru sport, cat si pentru relaxare. O vacanta cu familia sau cu prietenii in TreValli Area (Moena, San Pellegrino Pass sau Falcade) in Dolomitii din Trentino inseamna mai mult decat clasicul schi si anume excursii pe jos prin zapada, tratamente Spa si de infrumusetare, sejururi enogastronomice pentru gurmanzi, in care puteti gusta deliciile bucatariei locale, oferte speciale pentru familii cu copii.

Zonele de schi din statiunea Val di Fassa / Fassatal sunt urmatoarele:
- Ciampac – Alba
- Col Rodella – Campitello
- Sella Pass
- Belvedere – Canazei
- Pordoi Pass
- Carezza – Costalunga
- Falcade - San Pellegrino
- Lusia – Moena
- Fedaia – Marmolada
- San Pellegrino Pass
- Buffaure – Pozza
- Catinaccio – Vigo

Sella Ronda este cea mai cunoscuta ruta de schi din Dolomiti, aceasta fiind o bucla care ruleaza in sensul acelor de ceasornic sau invers acelor de ceasornic in jurul masivului montan Sella, traseu care poate fi cu usurinta facut intr-o singura zi. Traseul Sella Ronda cuprinde 4 trecatori (Gardena Pass, Sella Pass, Pordoi Pass si Campolongo Pass), 4 vai (Alta Badia, Val Gardena, Val di Fassa, Livinallongo) si 3 provincii (Bolzano, Trento si Belluno). Pentru a face un tur complet este bine sa porniti de dimineata, in jurul orei 10, pentru a termina traseul in jurul orelor 15-16.

Statiunea Lovingno este recomandata in primul rand celor care vor sa schieze la o altitudine mare, incepand cu 3000 de metri si celor care vor sa practice schi pe timp de noapte. De asemenea, statiunea ofera facilitati pentru familiile cu copii, Club Lupigno pentru copii si Gradinita M’eating Point Mottolino pentru copii intre 3-7 ani. Daca doriti sa invatati sa schiati, aici veti gasi 7 scoli de schi cu instructori acreditati.
Zona de schi Livignio ofera o retea moderna de instalatii de urcare: 4 telecabine, 14 telescaune si 13 teleschiuri cu o capacitate totala de peste 50.000 de persoane pe ora. Din decembrie pana in mai, statiunea Livigno isi asteapta oaspetii cu 115 km de partie si o altitudine care incepe de la 1816 de metri si merge pana la 1950 de metri. Avantajul pe care-l aveti daca schiati in aceasta vale este orientarea buna a statiunii in partea de nord-sud a vaii, ceea ce va ofera posibilitatea de a schi pe doua parti ale versantilor Mottolino si Carosello 3000, astfel ca veti avea parte de pante insorite de la rasaritul pana la apusul soarelui. In caz de nevoie, exosta masini de zapada artificiala care pot acoperi pana la 70% din suprafata terenului schiabil.
In interiorul domeniului de schi exista facilitati pentru cei care cauta distractie: parcuri de zapada cu salturi si sine de toate dimensiunile potrivite pentru toate nivelurile, inclusiv incepatori, posibilitatea de a practica snowboard si ski freestyle pro athlets. Exista parcuri de distractii pentru copii, zone pentru copii (si parintii au acces) unde va puteti bucura de activitati distractive in zapada, cu sau fara schiuri. Un skipass de 6 zile pentru o persoana adulta incepe de la 170 euro, in functie de sezonalitate.

Statiunea Alta Badia face parte din centura muntoasa care s-a format intre raurile Adige si Piave si intre Val Pusteria si zona Belluno, la sud de Alpi. Unul dintre punctele majore de atractie din Dolomiti  este masivul Sella, de unde se ramifica patru vai: Val Badia la nord, Val Gardena, Val di Fassa si Valea Livinallongo Fodom. Alta Badia este situata in partea de sud a vaii Val Badia, intr-o depresiune larga si insorita din inima muntilor, incadrata de paduri si cu vedere la varfurile masivelor Sella si Cier.
Cele 6 orase sau statiuni de schi din Alta Badia sunt grupate in 3 municipii: Corvara cu orasele Corvara si Colfosco, Badia cu orasele La Villa, San Cassiano si Badia, si La Val, toate insumand cca 6000 de locuitori. Zona de schi Alta Badia are conexiune la Sella Ronda din statiunea Corvara. Aderarea la circuitul Sella Ronda este simpla, trebuie doar sa urmati drumurile care o sa va duca la una din cele patru localitati din jurul muntelui Sella (Corvara, Canazei, Arabba si Selva), in acest caz, alegeti indicatorul spre Corvara. De asemenea puteti ajunge cu un skibus  pana la Plan de Corones (Kronplaz) in cca 20 minute. Kronplatz Holiday Region este statiunea numarul 1 din sudul Tirolului, fiind localizata in valea Pustertal, care are ca vai laterale Val Badia si Valle Aurina. Reteaua Dolomiti NordicSki se intinde pe o suprafata de 1000 km de partii de schi fond in Tirolul de Sud, dintre care 200 km sunt in regiunea Kronplatz.

Statiunea Groden/ Val Gardena este renumita la nivel mondial pentru Cupa Mondiala de Schi care deschide in fiecare an sezonul de schi. Este una din cele mai mari statiuni din Tirolul de Sud, fiind situata in partea de nord-vest a provinciei Sud Tirol – Alto Adige. Val Gardena este conectata la Dolomiti Superski, cel mai mare carusel de schi din lume cu 1220 km de partie si la statiunea din apropiere Alpe di Siusi, doua motive care fac aceasta statiune vedeta sporturilor de iarna din Italia. Val Gardena a gazduit in 1970 campionatul mondial de schi, partiile care au facut parte din competitie putand acum fi incercate de orice schior.

Statiunea Groden/Val Gardena este formata din trei mari localitati:
- Selva Gardena / Wolkenstein
- Santa Christina
- Ortisei / St. Ulrich

Din statiunea Val Gardena  aveti conexiune spre statiunea Alpe di Siusi / Seiser Alm, prin intermediul localitatii Ortisei. Reteaua ultramoderna de legaturi prin cabluri (Ortisei-Seiser Alm) conecteaza localitatea Ortisei din Val Gardena cu masivul Alpe di Siussi de 2000 metri altitudine. Aici va veti bucura de un peisaj care va va taia rasuflarea format din muntii Gruppo del Sella, Gruppo del Sassolungo, Catinaccio si varful Sciliar care inconjoara Alpe di Siusi. Telefericul Ortisei-Seiser Alm conecteaza toate telescaunele si telecabinele din Alpe di Siusi si din zona Sciliar. Puteti sa va lasati masina in parcarea cu 240 de locuri de la baza telefericului.
A doua conexiune pe care o ofera statiunea Val Gardena este cu Sella Ronda prin intermediul localitatii Santa Christina. Localitatea este situata la o altitudine de 1428 de metri deasupra nivelului marii, fiind cea mai mica dintre cele trei localitati din Val Gardena. Pozitia sa ideala face posibila atat oportunitatea de a urma traseul Sella Ronda, dar si posibilitatea de a va bucura de caruselul cu pistele de schi din Dolomiti Superski, incepand din centrul localitatii. Din Cluj-Napoca la Ortisei, cel mai mare oras din Val Gardena, sunt cca 1240 km.

Statiunea Alpe di Siusi / Seiser Alm reprezinta unul dintre cele mai mari platouri montane din Europa, intinzandu-se pe mai mult de 56 km², cu o inaltime maxima de 2350 metri, fiind situata la poalele masivului montan Sciliar. Multe legende legate de magie si vrajitoare sunt legate de Alpe di Siussi si muntii Sciliar din Tirolul de Sud, de aceea aici veti gasi „Circuitul Vrajitoarelor”, care se poate face pe schi sau snowboard intr-o singura zi, atat de catre adulti, cat si de copii. Statiunea va ofera ascensoare aeriene high-tech, partii bine ingrijite cu toate gradele de dificultate si un total de 60 km de partie (18 partii pentru incepatori, 40 pentru avansati si 2 pentru profesionisti). Sezonul de schi incepe in 5 decembrie 2014 si dureaza pana in 12 aprilie 2026. Iubitorii de snowboard vor gasi aici pante largi care coboara, precum si parcuri de snowboard. Alpe di Siusi este de asemenea o statiune potrivita pentru familiile cu copii, aici veti avea parte de o mare varietate de oferte speciale pentru copii,  parcuri de distractii pentru copii Ski Fun Park, Eurotel, Ludy, doua scoli de schi Ski school Alpe di Siusi si Ski school Sciliar 3000, impreuna cu tot felul de activitati pentru cei mici.

Statiunea Alpe di Siusi / Seiser Alm este formata din trei mari localitati:
- Castelrotto (Kastelruth)
- Siusi alla Sciliar
- Fie allo Sciliar (Vols am Schlern)

Statiunea Kronplatz / Plan de Corones este situata in Valea Pustertal, care, impreuna cu vaile din jur  Val Badia si Valle Aurina acopera o suprafata de 2071 km patrati, ceea ce inseamna cca 28% din zona Tirolului de Sud. Cel mai inalt munte este Hochfeiler (3510 m) din Valea Zillertal, iar cel mai renumit este Kronplatz. Zona este foarte renumita si populara, fiind pe locul intai ca destinatie de schi din Tirolul de Sud, pentru ca aici veti avea Dolomitii pe o parte si Alpii pe alta parte. In afara de schi, aici puteti practica o multime de sporturi si activitati in zapada, cum ar fi hochei pe gheata, sanius, patinaj, plimbare cu sania trasa de cai. Zonele de schi din Pustertal sunt trei, Kronplatz, Speikboden si Klausberg.

Kronplatz este cea mai cunoscuta dintre toate si ofera vizitatorilor partii de schi insumand 116 km posibilitatea de a schia la o altitudine intre 950-2.275 de metri. Este localizata in mijlocul vaii Pustertal intre orasele Brunico-Bruneck, S. Vigilio di Marebbe-St. Vigil si Valdaora-Olang. Kronplatz face parte din Dolomiti Superski ski carousel, ceea ce inseamna ca tichetele de ski pass  Dolomiti Superski  sunt valabile si la teleschiurile din Kronplatz.

Speikboden are 37 km partii de schi atat pentru incepatori, cat si pentru profesionisti, si o altitudine intre 950-2.400 m.  Statiunea este situata in Valle Aurina-Tauferer Ahrntal, intre Campo Tures-Sand in Taufers si Lutago-Luttach si pune la dispozitia schiorilor 7 teleferice cu o capacitate totala de transport de 12.140 de persoane pe ora.

Klausberg ofera 31 km partii de schi la o altitudine intre 1050-2510 m, cea mai mare altitudine din intreaga zona, deci aici va puteti bucura de o panorama minunata asupra varfurilor montane din jur, multe dintre ele depasind 3000 m inaltime. Zona de schi Klausberg este localizata in Cadipietra-Steinhaus din Valle Aurina-Ahrntal. Gondola K2 are o capacitate de 8 persoane si urca pana la 2510 metri, unde veti gasi partii albastre, rosii si negre, pentru toate nivelele de dificultate si pentru toate varstele.

Statiunea Kronplatz / Plan de Corones este alcatuita din 5 localitati:
- Brunico/Bruneck
- San Vigilio di Marebbe/St. Vigil in Enneberg
- Valdaora/Olang
- San Martino in Badia/St. Martin in Thurn
- Chienes/Kiens

Brunico/Bruneck este inima si centrul economic al vaii Pustertal, fiind situat la intretaierea a doua vai, Val Badia-Gadertal care se intinde spre Dolomiti in partea de sud si Ahrntal Valley care deschide accesul spre lumea ghetarilor din Alpii Zillertaler in partea de nord. Din Cluj-Napoca la Brunico este o distanta de cca 1140 km.

De ce sa alegi Aerocenter?

Alege sa calatoresti cu Aerocenter si convinge-te de multitudinea de beneficii pe care le avem de oferit ca agentie de turism de top! Datorita experientei vaste in turism si a retelei noastre globale de parteneri de top, reusim, ca agentie turistica, sa iti punem la dispozitie oferte avantajoase.

89

Destinatii vacanta

Iubim ceea ce facem
Cunoastem lumea

25

Ani de experienta

Suntem printre cele mai bune agentii de turism [Cluj si Romania]
Suntem intotdeauna informati

360

Oferte anuale

Suntem creativi si flexibili
Suntem orientati spre nevoile clientilor

300

Turisti multumiti

Echipa agentiei turistice crede in valoare
Peste 300.000 de turisti multumiti

99

Recenzii pozitive

Peste 25 ani de activitate
La noi gasesti oferte de vacanta avantajoase

Planifica vacanta ideala cu unul dintre consultantii nostri

Apelati cu incredere consultantii nostri pentru a planifica vacanta pe care v-ati dorit-o dintotdeauna!

Consultanti Aerocenter
loading

Incercam sa va reconectam la Server...
Reincarcare
loading

Nu v-am putut reconecta la Server. Va rugam accesati butonul Reincarcare.
Reincarcare
loading

Nu v-am putut reconecta la Server. Va rugam accesati butonul Reincarcare.
Reincarcare
Nu v-am putut reconecta la Server. Va rugam accesati butonul Reincarcare. Reincarcare 🗙